Ce se întâmplă cu corpurile donatorilor de organe?

Prelevarea organelor de la persoanele moarte poate reprezenta singura soluție pentru mulți pacienți cu boli grave.

Donarea de organe este un subiect cât se poate de sensibil și asta deoarece atunci când vorbim despre această temă trebuie să luăm în calcul problemele etice, dar și modul în care acestea sunt obținute. În unele cazuri organele sunt donate între membrii unei familii, totuși în multe cazuri, organele provin de la persoane care se află în moarte cerebrală.

• MESAJE DE CRĂCIUN. Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări pentru cei dragi
• Misiunea Lucy care va studia asteroizii troieni ai planetei Jupiter, lansată astăzi

„Pentru a fi donator de organe, trebuie să fii într-un spital, pe un ventilator și să ai un tip de leziune devastatoare din punct de vedere neurologic”, explică Heather Mekesa, directoarea agenției statului Ohio care se ocupă de donarea organelor, citată de către Live Science.

Două drumuri către donare

Medicii și oficialii au descis faptul că există două modalități acceptabile: moarte cerebrală sau moarte cardiacă. Cel de-al doilea tip de moarte face ca creierul să fie privat de oxigenul necesar funcționării optime, ceea ce duce la o serie de leziuni extrem de grave la nivelul unor regiuni cerebrale.

Doctorii pot declara că acești pacienți au o oarecare formă de activitate cerebrală, dar aceasta se dovedește insuficientă și, în mod clar, nu va putea duce la o recuperare completă. În această situație, viitorul donator este ținut în viață de un ventilator care poate fi oprit la cererea familiei sau reprezentanților legali.

Majoritatea organelor donate provin însă de la persoane aflate în moarte cerebrală, pacienții care primesc acest diagnostic nu mai nicio șansă de a se recupera, funcțiile lor cerebrale fiind permanent deteriorate. O persoană în această stare este considerată moartă din punct de vedere legal, chiar dacă este conectată la un ventilator mecanic. Trebuie făcută că declararea decesului aparține medicilor de caz și nu celor din echipele din transplant.

Teste post-mortem

După declararea decesului urmează o serie de teste care să determine dacă transplantarea organelor poate avea loc în siguranță. Testele de sânge de rutină pot dezvălui dacă organe precum ficatul și rinichii sunt sănătoase. Echipa poate folosi, de asemenea, o radiografie toracică pentru a evalua plămânii pentru mărime, infecții sau semne de boală.

Medicii pot face testări suplimentare prin lipirea unui tub subțire în plămâni pentru a evalua o posibilă infecție și pentru a determina dacă este nevoie de antibiotice.

În funcție de rezultatele testelor și listele de așteptare naționale și locale urmează transplantarea organelor. Odată scoase din corpul donatorului organele au durate de viabilitate restrânse de ordinul a câtorva ore. Inima și plămânii pot rezista patru până la șase ore în afara corpului, pancreasul de la 12 până la 24 de ore, ficatul până la 24 de ore și rinichii între 48 și 72 ore

Donarea organelor salvează o mulțime de vieți anual, totuși, subliniază medicii nu îndeajuns de multe. Există o serie de oameni care din motive religioase sau morale refuză să facă acest act care implică corpurile lor sale familiei. Totuși, o problemă majoră este reprezentată de faptul că nu mulți dintre noi nu aduc la cunoștință celor apropiați faptul că am fi de acord să ne donăm organele, poate și din cauza faptul că asta înseamnă să luăm în calcul propriul nostru sfârșit.

Citește și:

Cât ajunge să coste un rinichi uman pe piaţa neagră a organelor

Primul transplant de penis din lume s-a dovedit un succes. Bărbatul se simte ”întreg din nou”

De ce persoanele decedate nu sunt alese ca donatori de sânge?

La ce riscuri este expus un donator de rinichi